O zi ... din viata mea

Dimineata, ma trezesc cu gandul la tine, cu speranta ca te voi vedea macar in trecere, speranta ca te vei gandi si la mine, speranta ca voi mai putea adauga in inima ta macar un sentiment microscopic de iubire.

Este miezul zilei ... Simt un gol in inima si o durere in stomac (de mancat am mancat ...). As vrea ... sa te am aproape. As vrea ... sa te strang in brate. As vrea ... sa-ti simt parfumul. As vrea ... sa te sarut. As vrea sa dispara timpul, (sa stau cu tine cat vreau), dar mai ales sa nu existe persoane care sa ne desparta. Dupa care stau si ma gandesc ... daca nu il voi vedea azi? Atunci ... ii cer lui Dumnezeu sa ma transforme intr-o raza de soare, ca sa te pot privi in ochi ... sau daca ploua ... sa ma transforme intr-o picatura de apa, sa iti ating fata ... iar daca ninge, sa ma transforme intr-un fulg de nea ... sa ma asez pe buzele tale, sa te sarut, dupa care sa ma evapor, sa ajung in ceruri sa le povestesc ingerilor ca, alaturi de tine am descoperit raiul.

Noaptea ... asta este cea mai grea parte a zilei. Ma gandesc ca daca m-as transforma intr-o perna, as putea sa dormi cu tine in brate ... la tine in brate. Dar nu ma pot transforma ... asa ca stau intinsa in pat si ma gandesc ... a mai trecut o zi, dar oare de ce nu sunt fericita? Exista un singur raspuns ... sunt innebunita dupa tine si nu imi e teama sa recunosc ... cred. Te visez noapte de noapte ... dar nu ti-am spus inca ... te vreau doar pe tine. Oare nu stii unde s-a pierdut iubirea? Imi dai voie sa o caut in inima ta?

Dragostea nu este numai flori, zambete, inseamna si lacrimi (pe care le vars eu in zilele cand nu te am aproape), dorinta (atunci cand iti vad buzele ... si tanjesc dupa sarutul tau), pasiune si de aceea nu foarte multi descopera puterea dragostei...

Cate stele vor muri fara sa simt? Cata vreme va trece fara sa te ating? Cate strigate de dor se vor pierde-n vant? Cate zile voi trai cu tine numai in gand? ... As vrea sa pot avea raspunsul la aceste intrebari ...

De ce ploua azi? De ce plange cerul? Eu cred ca plange pentru mine ... Oare? Sau plange pentru tine ... Asa sa fie? Dar ploua prea mult, cred ca plange pentru amandoi, pentru ca inca nu ne-am reintalnit. Maine daca este soare afara ce zici ... ne intalnim? Mai ales la aceasta ultima intrebare as vrea sa imi raspunzi ...

Vreau sa ajung departe ...

- Vreau sa ajung departe! La el.
- Nu poti merge, ai piciorul ranit!
- Tocmai de aceea vreau sa-l vad. Atat, sa il vad! Nu vreau mai mult. In fiecare clipa ii spun cat mi-e de dor de el, de ochii lui ... ii spun in gand. Vocea lui calda, cu aroma de ciocolata, sta incuiata in sertarul din dreapta al sufletului meu. Descui ... si ascult, ca la o caseta muzicala, de cate ori vreau ... invart si il aud. Imi sterg lacrimile ... de dorul lui ... si pornesc, spre departe ... mai depart. Strabat munti si vai, campii si rauri, mari si tari . Ploaia imi este prietena, fulgul de zapada imi mangaie fata, vantul imi usuca parul. Copacii imi ofera fructele lor.
- Esti prea slaba ... nu vei rezista. Intoarce-te! Uita-l! Mai sunt si altii ca el!
- Nu. Dragostea cere sacrificii ... si il vreau pe el.
- Il vei gasi si vei lesina inainte sa spui un cuvant, spune un cais si timid. Zambind, culeg o caisa si ii raspund: Asta imi va da energie sa continui si pornesc mai departe, cu durere ce-mi seaca sufletul. Ma pansez cu o frunza de castan. Un paianjen imi tese o fasa. Albinele imi aduc miere. Prind puteri. Miere ... asta imi aduce aminte de el!!
- Pe cine cauti? Unde trebuie sa ajungi? ma intreaba curios vantul.
- Nu stiu unde este. Dar il caut pe el. L-am vazut de doua, trei ori in viata mea, imi apare in vis, ii raspund.
- Drum bun si mult curaj ... bonne chance ... eu imi schimb directia aici, asa ca te parasesc.
- Am sa-ti dau de stire despre finalul cautarii mele. Un nor pufos, vesel si aromat se apropie:
- Te insotesc de aici, zise zambind curios si sigur pe el.
- Multumesc.
- De ce il cauti pe el?
- Mi-e dor de el, tare dor. Vreau sa il vad, doar sa il vad ... sa-l fotografiez in suflet pentru totdeauna. Sa-l port cu mine mereu si pretutindeni. Sa-l am ca tipar.
- Trebuie sa-ti acopar umerii goi ca ne apropiem de Polul Nord.
- Hei! Uite pinguini. Ce draguti sunt. Le fac semn cu mana. Imi trimit pupici. Mai fac cativa pasi si apare o familie de ursi polari.
- Cat de albi sunt! Sunt bucuroasa. Ei ma aud si-mi fac cu ochiul. Puii patineaza, asa, putin, in cinstea mea ... ca in reclame! Ursoaica, vazandu-mi piciorul ranit, imi da o pereche de cizme de blana ... ce pufoase sunt! O senzatie de cald si bine ma cuprinde. Pe un ghetar zaresc o colonie de foci. Ma aplauda si imi ureaza bine am venit. Langa un foc, un explorator imi spune:
- Te asteptam!
- Stiai ca vin? intreb mirata.
- El mi-a zis ca vii. Te-a simtit mai aproape de cand ai plecat la drum.
- Ciudat ! Voiam doar sa-l vad, fara ca el sa stie. Nu vreau sa il deranjez!
- Stie. Si vrea sa fiti impreuna ... pana cand moartea va va desparti. Ma batu usor pe umar si imi inmana o diploma ... de invingator si adauga:
- Va meritati unul pe altul. Sa fiti fericiti! Ii multumesc norului ca m-a incalzit si intru in iglu si-mi spun:
- Nu pot sa cred ca am ajuns asa departe. Nu voiam decat sa-l vad. Nu pot sa cred ca si lui ii e dor. Este un semn de la Dumnezeu. Oare? Atat de departe incat nu-mi vine sa cred ca imi mai sunt ascultate rugaciunile.

Codul bunelor maniere cu metroul ...

Mai devreme la metrou, stateam la usa si asteptam linistit sa ajung la statia la care trebuia sa cobor. In reflexia geamului il vad pe un tip, care era in spatele meu undeva, iar acesta casca la greu fara sa puna mana la gura. Tipul nu era genul de "ghertoi", parea genul de educat, 25-26 de ani. Intr-o mana avea niste chestii, iar cu cealalta se tinea de o bara. Va intreb eu acum, ar fi fost mai bine sa-si riste siguranta, sa puna mana cu care se tinea de bara pana la gura si apoi sa o puna inapoi pe bara ? Eu as spune ca da, sau macar ar fi putut sa-si mascheze gestul, dar nu dom`le, el casca cu gura maaaare fara nicio jena !

Exista bune maniere acolo ... la metrou? Sau, ce bune maniere trebuie respectate ? Raspunsul se afla la fiecare dintre noi.

Va intrebati ce reguli sunt respectate in metroul bucurestean ?!? ...
Sa enumeram:
1. In asteptarea metroului in statie stai intotdeauna in dreptul scarilor. Cu cat vin mai multi oameni care asteapta si ei in dreptul scarilor incapataneaza-te sa nu pleci de acolo. Imagineaza-ti cum ar fi sa mergi kilomeeeetriiii pana la primul vagon unde ar putea fi mai liber plus ca atunci cand vei cobori va trebui sa mai mergi cativa metri sa ajungi la scari ceea ce pentru dorsalul tau sanatos (ca sa fim politically correct) ar fi o corvoada.
2. Daca auzi vreun mesaj de genul “va rugam sa folositi toate usile de acces ale trenului” ignora-l. Daca auzi vreun mesaj de genul “pe scara rulanta va rugam stationati pe partea dreapta” ignora-l. Cine sunt astia sa iti spuna tie ce sa faci.
3. Atunci cand vrei sa ocupi un loc pe scaun este esential ca in momentul in care se deschid usile sa arunci cu plasa. Cu cat arunci cu mai multe plase cu atat ai sansa sa ocupi mai multe scaune. Best score pentru cine arunca cu bolta. Daca nu ai plase iti poti croi drumul pana la scaun cu ajutorul aceluiasi dorsal sanatos (ca sa fim politically correct) impingand la nemernici in stanga si in dreapta.
4. Daca tu stai jos si metroul e super aglomerat cu oameni care stau gramada in picioare, nu te ridica pana nu ajunge metroul in statie. In momentul in care se deschid usile napusteste-te spre iesire impingand din toate puterile si strigand panicat lasati-ma sa cobor. Pai ce dorsalu’ tau.
5. Daca ai o geanta foarte mare nu o da jos de pe umar cand te tii de mansetele alea de deasupra scaunelor. Trozneste-l constant pe nesimititul care sta jos sub cotul tau si misca-te cat mai mult ca sa-i bagi geanta in ochi nas si alte orifcii. Poate se invata minte sa nu mai faca scheme din alea cu plasele.
6. Este absolut interzis sa fii relaxat. Nu zambi, niciodata nu zambi, eu fac asta foarte des si esti in pericol nu numai ca oamenii sa iti zambeasca inapoi , ba chiar sa iti si faca loc sa treci si atunci dorsalul tau sanatos isi va pierde utilitatea si vei deveni un complexat. Ca sa fim politically correct. Cu aceasta ocazie doresc sa le multumesc oamenilor care imi ofera zilnic o portie grozava de ras la metrou ca daca n-ar fi ei nu s-ar mai povesti si m-as plictisi de moarte. Pe bune.

Pe curand!

IUBIRE NECONDITIONATA

Un tanar fusese in razboi in Vietnam aproape 3 ani de zile. Intr-un final se intoarce in America si isi suna parintii la telefon:
- Mama, tata, ma intorc acasa, dar vreau sa va cer o favoare. Am un prieten foarte bun si as vrea sa il aduc acasa cu mine.
- Sigur, ne-ar face mare placere sa il cunoastem, au spus parintii.
- Mai e ceva ce ar trebui sa stiti despre el; in timpul razboiului a fost ranit foarte rau. A calcat pe o mina si explozia l-a lasat fara o mana si un picior. Nu are unde sa se duca si vreau sa vina sa stea cu voi acasa.
- Ne pare rau sa auzim asta, fiule. Poate rezolvam cumva sa ii gasim unde sa stea.
- Nu, vreau sa stea impreuna cu noi acasa.
- Fiule, ii raspunde tatal, nu-ti dai seama despre ce vorbesti. Un om handicapat ca el inseamna o povara foarte mare pentru noi. Avem si noi vietile noastre de trait. Ce sens are sa ne incarcam viata cu unul ca el. Lasa-l in pace si vino acasa. O sa-si gaseasca el unde sa stea...

In acest moment, fiul inchide telefonl brusc. Parintii n-au mai auzit nimic de el de atunci. Dupa cateva zile, au primit un telefon de la Politie care ii anunta ca fiul lor s-a sinucis aruncandu-se de pe o cladire. Erau chemati sa identifice trupul. Parintii inmarmuriti, au ajuns repede la morga si acolo au descoperit ca intr-adevar, fiul lor era cel care murise. De asemenea au mai descoperit un lucru... baiatul lor avea doar o mana si un picior.

Parintii din poveste seamana cu noi.
Ne e atat de usor sa ii acceptam si sa ii iubim pe cei care sunt amuzanti, plini de viata, fara probleme, dar nu ne pasa de cei care ne pot incurca planurile, care au probleme, sau pe care nimeni nu-i baga in seama...

POT ALEGE

Se spune ca erau trei prieteni care isi doreau sa urce un munte pentru ca in varful lui traia un batran plin de intelepciune pe care isi doreau sa-l cunoasca. La un moment dat au ajuns la o rascruce, si fiecare a continuat sa-si aleaga drumul dupa cum il indemna sufletul. Primul a ales o carare abrupta, ce urca drept catre varf. Nu-i pasa de pericole, dorea sa ajunga la batranul din varful muntelui cat mai repede. A doua cale nu era chiar atat de abrupta, dar strabatea un canion ingust si accidentat, strabatut de vanturi puternice. Al treilea a ales o carare mai lunga, care ocolea muntele serpuind in pante line.

Dupa 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupta a ajuns in varf extenuat, plin de rani sangerande. Plin de nerabdare, s-a asezat sa-si astepte prietenii. Dupa 7 saptamani, ametit de vanturile puternice care i se impotrivisera, ajunse si al doilea. Se aseza in tacere langa cel dintai, asteptand. Dupa 7 luni sosi si cel de al treilea, cu fata stralucindu-i de fericire, semn al unei profunde stari de liniste si multumire interioara. Cei doi erau furiosi pentru ca drumul lor a fost greu si au avut mult de asteptat, in timp ce drumul lui a fost o adevarata placere. Asa ca l-au intrebat pe batranul intelept care a ales cel mai bine.

- Ce ai invatat tu? il intreba pe primul.
- Ca viata este grea si plina de pericole si greutati, ca este plina de suferinta si adeseori ceea ce intalnesc in cale imi poate provoca rani, ca pentru fiecare pas inainte trebuie sa duc o lupta incrancenata care ma sleieste de puteri. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
- Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe al doilea.
- Ca in viata multe lucruri ma pot abate din cale, ca uneori pot sa pierd drumul, ajungand cu totul altundeva decat doresc… dar daca nu imi pierd increderea, reusesc pana la urma. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
- Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe ultimul.
- Ca ma pot bucura de fiecare pas pe care il fac daca aleg sa am Rabdare, ca daca privesc cu Intelegere viata nu este o povara grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie sa iau parte, ca Iubirea care ma inconjoara din toate partile imi poate lumina sufletul daca ii dau voie sa patrunda acolo. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
- Da, ai ales bine…

Uimiti de raspunsurile batranului, cei trei prieteni au cazut pe ganduri. Si au inteles, in sfarsit, ca la orice rascruce POT ALEGE… iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute de-a lungul ei.

NU UITA CE E CEL MAI IMPORTANT PENTRU TINE

Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:

"Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important."

Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce.

Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “Ai doar 8 minute!”

Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis.Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.

Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna.
La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:
”Nu uita ce e cel mai important!”
Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om.In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important.

Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “Bogatia sufletului.”

Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.

Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!”

SCOPUL VIETII

Un om de afaceri american statea langa chei, intr-un mic sat mexican de coasta, cand un pescar isi trage barca la mal. In barca erau cativa pesti frumosi. Americanul il felicita pentru pestele prins si il intreaba cat timp i-a luat sa-l pescuiasca.
- Foarte putin, a raspuns mexicanul.- De ce nu stai mai mult pe mare sa prinzi mai mult peste? a intrebat atunci americanul.
- Mi-ajunge sa-mi intretin familia, i-a raspuns pescarul.

- Si ce faci in restul timpului ? a vrut sa stie omul de afaceri.- Dorm pana tarziu, pescuiesc putin, ma joc cu copiii, imi fac siesta impreuna cu nevasta-mea, in fiecare seara ma plimb prin sat, beau un pahar de vin si cant la chitara cu prietenii. Domnule, am o viata plina si sunt foarte ocupat, a incheiat pescarul.
- Uite, il ia peste picior americanul. Am studiat Economia la Harvard si te pot ajuta. Ar trebui sa pescuiesti mai mult si cu banii pe care-i castigi in plus sa-ti cumperi o barca mai mare. Cu ceea ce castigi de pe urma barcii mai mari iti poti cumpara cateva barci si mai tarziu chiar o flota de pescuit. In loc sa vinzi pestele prin intermediari, il poti vinde direct la o fabrica iar mai tarziu iti poti cumpara propria fabrica de prelucrare a pestelui. Ai putea astfel controla produsul, procesarea si distributia. Va trebui sa pleci din sat, sa te muti in Mexico City, apoi la Los Angeles si, mai tarziu, la New York, de unde iti vei conduce afacerea tot mai infloritoare.
- Si cat va dura sa fac toate astea, senor ? intreaba pescarul.- Vreo 15-20 ani, raspunde americanul.- Si apoi ?- Apoi vine partea cea mai buna, rase americanul. Iti vinzi afacerea si devii foarte bogat! Ai lua cateva milioane.

- Milioane, senor ? se mira pescarul. Si dupa asta ?
- Dupa asta te retragi din afaceri, te muti intr-un satuc de pescari pe malul oceanului si te scoli tarziu, pescuiesti putin, te joci cu copiii, iti faci siesta impreuna cu sotia, te plimbi seara prin sat, bei un pahar de vin cu prietenii, cantati la chitara....- Pai, chiar asta fac si acum ...

DOUA INIMI

Intr-o zi, un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:

-De ce tipa oamenii cand sunt suparati?

Discipolii raspund:

-Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.

-Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? intreba din nou inteleptul.

-Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca un alt discipol.

Maestrul intreba din nou:

-Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?

Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:

-Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari.

Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.

In final, inteleptul concluziona, zicand:

-Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.